Petronela Buda este cunoscută publicului gălățean pentru modul în care dă viață diferitelor personaje pe scena Teatrului Dramatic Fani Tardini, dar și pe scena Teatrului Gulliver. Ca și cei intervievați înaintea ei, Petronela a fost extrem de amabilă și a acceptat imediat să îmi răspundă la întrebări, motiv pentru care îi mulțumesc! I-am propus un scurt interviu, dar nu m-am putut abține și i-am trimis un e-mail cu 16 întrebări, pentru că sunt foarte multe lucruri pe care am vrut să le aflu. Iată răspunsurile ei:
1.Cine este Petronela Buda? Spune-mi câteva lucruri despre tine.
Petronela Buda este un berbec încăpățânat și ambițios, care s-a născut pe 1 aprilie 1987 și trebuia să fie băiat.
2.Ce te-a determinat să te îndrepți spre actorie?
Nu știu exact. Eram în liceu și orbecăiam în întuneric. Voiam ceva, dar nu știam exact ce. Am început să activez în trupa de teatru a liceului (din dorința de a scăpa de orele de matematică pe care „nu le adoram”, ca să spunem așa, au urmat câteva festivaluri interliceale și ceva profesori dragi care mi-au pus rotițele în mișcare cu întrebarea „ce-ar fi dacă...?”. Așa a început totul. Am ales fără să știu ce aleg și am avut norocul să îmi și placă ce am ales.
3.Dacă nu ai fi ales actoria, ce altă meserie ți-ar fi plăcut să ai?
Ha. Nu știu. Știu însă că multă vreme mi-am dorit să devin translator. Probabil o dorință lăuntrică de a călători mai mult decât o făceam m-a împins spre asta. Aaaa și țin minte că îmi plăcea foarte mult engleza și așa înțelegeam eu că pot exersa mai bine, plimbându-mă peste hotare. Eh, am descoperit apoi actoria și faptul că îmi place germana. N-am renunțat, însă, la dorința de a călători cât de des pot.
4.Ai avut multe roluri de când joci pe scena Dramaticului. Care dintre ele îți este cel mai aproape de suflet?
Sincer, n-am avut pe cât de multe mi-aș fi dorit. Peste câteva luni voi împlini 5 ani de când sunt actrița Teatrului Dramatic și mi-aș fi dorit să joc dublu decât am făcut-o. :) Cel mai aproape de suflet, fără dubiu, mi-e personajul 'Linda'(foto stanga), din 'Pușlamaua de la etajul 13', în regia regretatului Villi Perveli Nikolov. Poate pentru că acolo am pus cel mai mult din mine, bucățele multe din sufletul meu și din poveștile mele, atunci am avut cele mai multe polemici cu regizorul (ceea ce s-a dovedit a fi un lucru bun într-un final), atunci simt că am înțeles niște lucruri și că am reușit să împart spectatorilor emoție. Dar, în același timp, știu și simt că pot chiar și mai mult. Trebuie să apară și regizorul care să scoată ceea ce nu a ieșit deja. Trebuie. El există. Știu eu.
5.Cum simți spectatorul de teatru din Galați? Mai este lumea interesată de jocul pe scenă?
Spectatorului îi place adevărul, emoția și comedia de calitate. Când nu le găsește e nemulțumit, când le găsește e satisfăcut și vine și a doua oară, și a treia oară, și a zecea oară la un spectacol dintr-un motiv foarte simplu: pentru că îi place. Așa că nu știu cât de interesat e publicul de 'jocul de scenă', însă știu că el își dorește să vadă ceva ce îi place, tocmai că suntem într-o fugă nebună de a căuta, de a descoperi ce ne place și, ulterior, de a ne ține strâns de lucrul ăla când îl găsim.
6.Știu că ai avut și un incident nefericit de curând, cu o persoană care a urcat pe scenă în timpul spectacolului, neinvitată. Cu toate astea, ți-ai păstrat calmul. Ce îți trecea prin minte în acel moment?
Nici nu vreau să îmi amintesc aproape. A fost o experiență la limita râsului-plânsului. Am învățat în facultate că accidentul pe scenă (în 'accident' a se citi 'orice lucru nou la care nu te aștepți') e bun și că te face să fii mai viu decât erai cu trei secunde înainte ca el să se întâmple. Întotdeauna mi-a plăcut 'accidentul', mi-a plăcut improvizația, însă ce avea să mi se întâmple depășește și cea mai bogată imaginație. Aveam o conversație cu bunicul meu ( interpretat în spectacol de actorul Gheorghe. V. Gheorghe) și, deodată, în camera mea apare un individ. Nu m-am pierdut cu firea, am rămas Linda, incisivă, acidă și am reacționat ca atare. Abia după ce s-a terminat spectacolul am realizat că lucrurile puteau să decurgă într-o direcție total greșită pentru mine în timp ce eu improvizam tocmai ca să salvez un spectacol pentru toți acei spectatori care plătiseră bilet să ne vadă.
7.Toate piesele de pe scena Dramaticului se termină în ropote de aplauze, care durează uneori câteva minute bune. Cum te simți în acele momente?
E cel mai ingrat moment. Și mă simt mereu ca în primul an de facultate când nu știi cine ești, ce joci și mai ales ce naiba faci cu mâinile. Nu știu cum să ajung mai repede în culise. Nu îmi place pentru că mereu sunt nemulțumită, mereu mi se pare că puteam să fac mai bine și mereu mă întreb 'oare ce le-o fi plăcând atât de mult?'. Rareori schițez, chinuită, un zâmbet.
8.Te recunosc oamenii pe stradă, în Galați? Ți s-a întâmplat vreodată să ți se ceară un autograf?
Da, mi se întâmplă să mă recunoscă și chiar să mi se ceară autograf, și de fiecare dată sunt la fel de surprinsă. Aproape mereu îmi vine să întreb 'autograf ..pentru ce?' :))
9.Ce planuri de viitor ai?
Să joc cât mai mult, alături de oameni care să mă facă să cresc.
10.Ce înseamnă, pentru tine, teatrul?
E bucățica mea specială pentru care sunt recunoscătoare lui Dumnezeu. E cea mai mare descoperire a mea, e bucățica aia reală de 'îmi place ce fac' pe care nu o au mulți, locul unde fug, locul de unde vin, locul unde mă ascund și trăiesc. Teatrul e viață. A mea și a celor pe care îi joc.
11. Ce sfaturi ai pentru studenții de la Facultatea de Actorie?
Dacă gândul vă fuge în altă parte și nu revine repede în timp ce sunteți la cursuri sau dacă există lucruri care vă plac mai mult decât jocurile de improvizație și bucățile lucrate la actorie, plecați. Mergeți și faceți acele lucruri care vă fac cu adevărat plăcere. Dacă nu vă place nimic altceva pe lumea asta, mai mult decât ceea ce faceți acolo, continuați și nu vă opriți nicidecum. Voi sunteți stăpânii voștri, stăpânii dorințelor voastre și, mai ales, stăpânii visurilor voastre. Nimeni și nimic nu vă poate opri să ajungeți ceea ce vă doriți. Conditia e să vă placă, dar cu adevărat și mai mult decât orice, nu oricum.
12.Evoluează teatrul din România și, implicit, cel din Galați, sau involuează?
Teatrul independent din unele orașe din România evoluează cu pași repezi; cel din Galați, însă, cu pași mici, timizi dar siguri. Iar dacă vorbim de Teatrul Dramatic de stat, vă spun că acesta vă pregătește noi surprize sub conducerea unui director tânăr, cu idei și mai ales cu poftă de joc, și anume Cristian Gheorghe.
13.Ce înseamnă un rol nou, în timp și efort psihic depus?
Un rol nou presupune o întâlnire. Poate să fie o întâlnire după care să spui cu fluturi în stomac că e 'dragoste la prima-vedere' sau poți ajunge să îl îndrăgești dupa un timp saaaau, în cel mai rău caz, să nu îl îndrăgești deloc. E o perioada de 6 săptămâni, de regulă, în care timpul tău se transformă într-o căutare. în care tu încerci să afli despre personajul tău, despre noul 'tine': Cine ești? Ce îți place să faci? Ce nu? De ce faci o alegere și nu alta? Ce relații ai cu partenerii de scenă? Ce simți pentru ei? Și mai ales ce vrei de la ei? Care îți sunt scopurile pentru care tu intri în scenă, pleci sau te reîntorci? Cu cât răspunsurile pe care reușești să le găsești la întrebările acestea sunt mai clare, cu atât mai bine. Efortul psihic e pe măsură. E ca în viață, poate chiar dublat uneori. Apoi se adaugă, ca în 'Rețetă pentru un teatru perfect' de Eduard Covali, ' o mână, două de actori, un regizor, un scenograf și talent...un praf' și gata-i premiera.
14.Ți-ai dorit vreodată să rămâi permanent în pielea vreunui personaj? Dacă da, ce personaj și de ce?
Nu mi-am dorit să rămân permanent în pielea unui personaj. E riscant, plus că te poți plictisi, ca în viața reală. Tu nu te plictisești niciodată de tine? :) Mi-a făcut însă mare plăcere să le joc pe mare parte din ele. Uite, ca să răspund, totuși, nu așa de evaziv la întrebare, îți mărturisesc că îmi place foarte mult rolul Catherine Maurice(foto stanga) din 'Antidotul' lui Raffy Shart, spectacol în regia lui Lucian Sabados, pentru că are multe valențe: e naivă, dar și ambițioasă, e șireată, persuasivă, sinceră, plină de viață și aproape explodează mânată de dorința de a ajunge o mare actriță. Și te mai întrebi de ce îmi place. Pentru că e foarte vie. Fix de asta.
15.Ai avut vreun rol pe care nu ai reușit să îl interpretezi așa cum ți-ai fi dorit?
Din păcate da. Din fericire, n-a fost decât unul singur.
16.Cum vezi viața după perioada petrecută pe scenă?
Păi...cum să o văd? Oamenii sunt la fel, unii mai triști, brăzdați de neajunsuri, alții optimiști, cu dinții afișați larg mereu. Lucrurile la fel, altele somptuoase, impunătoare, la care ,poate, deocamdată nu poți ajunge, altele sărăcăcioase. Cred că după tot timpul ăsta am învățat cum să văd mai bine, mai clar. Cred că despre asta e vorba. Despre cum să înveți să vezi în orice, ceva.
Dacă nu v-am convins că e una dintre cele mai bune actrițe ale orașului (lucru pe care nu l-ar recunoaște niciodată), vă invit să o urmăriți săptămânal pe scena dramaticului gălățean, unde interpretează personaje în piesele “Pușlamaua de la etajul 13”, “Pețitoarele”, “Antidotul” și, în curând, “Trei nopți cu Maddox”, unde Petronela va avea rolul Clarei. De asemenea, ea face parte dintr-o trupă de teatru care poate fi văzută la cafeneaua Yoobi cu piesa “Doggystyle”. Trupa se cheamă Social Act Theatre și poate fi găsită pe facebook, cu un simplu
CLICK.
