Jurnalismul
pare o meserie ușoară. La urma urmei, toata lumea știe să o facă pe
jurnalistul și nici nu e mare greutate. Și totuși, mulți constată exact
opusul, înca din primele luni ale vieții de student la jurnalism. Își
dau seama că e total diferit față de ce credeau ei, că e bibliografie
multă, că e mult de tocit, că nu e pentru ei. Un jurnalist, om de
radio, presă sau televiziune nu are o viață ușoară. Se trezește
dimineața, uneori înainte să cânte cocoșul, pentru că ori are de făcut o
știre, ori are de prezentat o emisiune matinală. În locul micului
dejun, jurnalistul citește presa. Nici un jurnalist nu poate purta acest
titlu dacă nu citește presa. Până și acea presă care nu e pe gustul
său.
Un jurnalist aleargă toată ziua. La conferințe de presă cu
oameni ale căror idei nu le suportă. Interviuri cu indivizi cât mai
aroganți și plini de ei, care nici măcar nu se obosesc să ajungă la
timp .Unii dintre ei folosesc chiar expresia: “trimite-mi întrebările
pe mail “, dar uită să mai răspundă la ele. Majoritatea jurnaliștilor,
însă, cred în interviul față în față, așa ca intervievatul răspunde de
multe ori în grabă, făcând din interviu unul de o calitate redusă. Când
merge la un spectacol, un jurnalist nu se bucură niciodată de el, pentru
că trebuie să stea cu pixul și carnețelul în mână, cu reportofonul
pregătit, întrebându-se pe cine să abordeze primul după terminarea
spectacolului. Dacă merge pe strada și aude o sirenă, nu se poate abține
să nu ciulească urechile, să nu caute din priviri mașina respectivă și
să nu se întrebe încotro se îndreaptă. De cele mai multe ori, află!
Jurnalismul
e o meserie care îți cere să fii mereu la curent cu tot ce mișcă. O
meserie care îți cere în permanență să ai febra știrilor, să vrei să
știi, să vrei să afli. Ca jurnalist, trebuie să stăpânești la
perfecție limba română, dar să mai știi pe lângă ea și engleză ( la un
nivel cât mai ridicat ), franceză și altele. Cu cât mai multe limbi
știi, cu atât ești mai bine văzut. Trebuie să ai o pasiune pentru citit
și să fi citit mult, pentru a putea mânui cuvintele cu iscusința unui
spadasin de nivel mondial. Să scrii simplu, curat, repede și bine. Să
poți crea la comandă. Să dai dovadă de perseverență. Să știi să
asculți, să vezi, să miroși. Nimic nu trebuie să îți scape. Să fii
pregătit să nu ai viață personală sau program fix de lucru, pentru că
programul ți-l dictează evenimentele. Jurnalismul nu e o meserie în care
pleci de acasă la ora 8 și te întorci la ora 5. Ca jurnalist, nu este
indicat să fii timid. Un jurnalist timid nu are șanse să obțină nimic.
Trebuie să ai o cultură generală vastă și să te miști ca peștele în apă
prin domenii specializate. Altfel, orice interviu specializat se poate
dovedi o adevarată conversație între o pisică și un calendar .
Dar,
mai presus de toate, jurnalistul trebuie să fie conștient că meseria sa
e una ca oricare alta. Cu proceduri de învățat, cu o rutină de urmat,
cu reguli clare, cu șefi care vor țipa la tine și colegi care vor
câștiga mai mult decât tine deși nu sunt la fel de buni ca tine. Și da,
te vor privi de sus. Trebuie să realizezi că ești responsabil în fața
șefului și a instituției de presă pentru care lucrezi, dar în primul
rând în fața publicului, care așteaptă doar adevărul de la tine. De
aceeași responsabilitate trebuie să dai dovada și în fața surselor, care
merită un comportament decent și corect. La urma urmei, ele îți asigură
90% din articol. Și trebuie să ții minte să îți faci meseria cum
trebuie, pentru că, așa cum spunea David Randall, în jurnalism poți
rămâne fără viață personală, sănătate sau familie, dar nu ai voie să îți
sacrifici reputația.
La jurnalism nu se pricepe oricine. Asta e
doar o iluzie. Nu oricine poate fi jurnalist, iar asta este la fel de
sigur precum faptul că facultatea de jurnalism, oriunde ai face-o, nu
te face jurnalist. Ea doar te poate ajuta , dacă ai atitudinea și
cultura necesară. Un jurnalist bun trebuie să știe că asta vrea de la
viață. Și dacă asta vrea de la viață, trebuie să se angajeze să o facă
bine. Cel mai bine !
